Au fost anunțate noile măsuri anti-epidemice din Bulgaria
03.09.2021
Ministrul sănătății din Bulgaria a publicat un nou Ordin care conține noile măsuri anti-epidemice care vor intra in vigoare începând cu 7 septembrie 2021 si vor fi aplicate pe tot teritoriul Bulgariei până la pe 31 octombrie:
Organizarea de cursurilor în centre de limbi străine, centre educaționale și alte centre de instruire va fi permisă doar in cazul in care cursanții se afla la o distanță de cel puțin 1,5 metri, cu participarea a maximum 10 persoane. Purtarea măștilor, igienizarea mâinilor ventilația corespunzătoare sunt obligatorii.
Vizitele la centrele si cluburile pentru copii vor fi suspendate.
Congresele, seminariile si alte evenimente similare vor fi permise doar in cazul ocupării a nu mai mult de 30 la sută din capacitatea sălilor, cu participarea a maximum 30 persoane. Este obligatorie asigurarea a cel puțin 1,5 metri intre persoane și purtarea măștilor.
Unitățile de alimentație publica și divertisment, sălile de jocuri de noroc și cazinourile vor funcționa intre orele 7.00 si 23.00, asigurând distanța de 1,5 metri între scaunele meselor. La o masa vor sta cel mult 6 persoane iar personalul acestor unități va purta obligatoriu măști de protecție.
Toate evenimentele culturale mari, precum festivalurile de muzică si târgurile vor fi suspendate.
Cinematografele, teatrele și circurile vor lucra la cel mult 50% din capacitate.
Evenimente private vor putea fi organizate cu cel mult 30 de participanți în interior și 60 de participanți în aer liber.
Team building-urile și alte evenimente similare vor fi suspendate.
Desfășurarea concursurilor si examenelor vor fi permise in cazul in care se utilizează nu mai mult de 30 la sută din capacitatea sălilor, cu participarea a maximum 30 persoane. Este obligatorie asigurarea a cel puțin 1,5 metri intre persoane și purtarea măștilor.
Participarea publicului la competiții sportive în aer liber si in săli de sport va fi permis in doar in cazul ocupării a nu mai mult de 30% din capacitatea arenelor sportive.
Utilizarea sălilor de fitness, cluburilor și complexelor sportive va fi permisa doar în cazul sporturilor individuale si numai in cazul ocupării a nu mai mult de 50 la sută din capacitatea lor. Sporturile de echipă în interior vor fi suspendate.
Anul școlar va începe cu prezența fizică a elevilor.
Adresă de e-mail nevalidă!Acest e-mail are deja un abonament!Vă rugăm să acceptați acordul!Vă multumim pentru interes! În curând, veți primi informații utile!V-ați dezabonat cu succes!Acest e-mail nu este un abonament!
Nu ratați cele mai importante informații despre Bulgaria și România! Abonați-vă pentru știri, evenimente recomandate și informații utile.
Vă multumim pentru interes! În curând, veți primi informații utile!
Acest site utilizează "cookie-uri". Continuând navigarea, vă exprimați acordul privind folosirea acestora. <a target="_blank" href="https://brcci.eu/ro/cookie-policy"> Mai multe informații ...</a>