bg | ro | en |

Știri din partea membrilor back

Monica Cadogan - CEO al companiei Vivre, participa la un reality show din România

30.01.2020

Producția „Imperiul Leilor”, care va fi difuzată de PRO TV, va ajuta un tânăr antreprenor să-și finanțeze ideea sub mentoratul oamenilor de afaceri de succes. Unul dintre mentorii emisiunii va fi fondatorul celei mai mari afaceri home-deco din sud-estul Europei - Monica Cadogan.

Ea, ca oricare dintre oamenii de afaceri care vor face parte din juriu, trebuie să fie convinsă să-și investească banii, timpul și cunoștințele într-un start-up care merită cu adevărat.

„Când vorbim despre un business de succes, nu există idei bune sau rele, există doar planul potrivit, pe care trebuie să îl construiești și să îl duci la bun sfârșit. Un antreprenor trebuie să fie asemenea unui alergător de cursă lungă, adică să fie pregătit atât mental, cât și fizic pentru maratonul învățării. Pentru mine participarea la Imperiul Leilor vine la pachet cu mult entuziasm. Cât despre misiunea mea, pot spune că sunt gata să demonstrez că nimic nu este imposibil!” a spus Monica Cadogan. În cadrul emisiunii, ea va urmări îndeaproape și va investi în modele de afaceri care au potențialul de a trece granițele României - așa cum a făcut și propria companie.

În cei 7 ani de la lansarea Vivre, Monica Cadogan a reușit să construiască o afacere de succes în nouă țări din sud-estul Europei, inclusiv Bulgaria, Ungaria, Croația și Polonia. Mamă a patru copii, este un antreprenor de succes, care combină în mod firesc rolurile atât de părinte, cât și de lider în afaceri. Televiziunea este o nouă provocare pentru Monica și o îmbrățișează cu brațele deschise.

Imperiul Leilor este un format de televiziune difuzat în peste 30 de țări - din SUA până în Australia. Formatul îi provoacă pe oamenii de afaceri de succes să descopere o idee bună de afaceri, să simtă potențialul ei și să lupte ca niște lei ca să câștige supremația asupra colegilor din platou, finanțând propunerea.


Mai multe despre subiect