bg | ro | en |

Știri back

Exact o săptămână până la cea de-a treia ediție a evenimentului „Networking fără frontiere”

09.09.2022

A mai rămas exact o săptămână până la Adunarea Generală a membrilor Camerei Bulgaro-Române și evenimentul B2B la care vor participa companii bulgare și românești. Ambele evenimente vor avea loc pe 16 septembrie la Ruse în clădirea Muzeului Regional de Istorie.

Ne face plăcere să anunțăm că ni se va alătura E.S. Radko Vlaikov - Ambasadorul Republicii Bulgaria în România și domnul Ivaylo Marinov - Șeful STIV România. De asemenea, am primit confirmarea participării din partea domnului Radu Moldovan - Atașat Comercial la Ambasada României la Sofia.

Reamintim că Adunarea Generală a membrilor Camerei Bulgaro-Române începe la ora 14:00 și va avea loc la Muzeul Regional de Istorie din Ruse, care se află în Piața Alexander Battenberg nr 3.

După partea formală, va avea loc a treia ediție a evenimentului B2B transfrontalier „Networking fără frontiere”, pe care îl organizăm împreună cu BNI Bulgaria și BNI România. Ne așteptăm să participe aproximativ 100 de lideri de afaceri din cele două țări vecine. Veți avea ocazia să participați la scurte întâlniri organizate cu companii din diverse sectoare economice. Participarea la eveniment necesită înregistrare în prealabil și plata unei taxe de 30 euro/ persoana cu TVA inclus.

Suntem bucuroși să anunțăm că partenerul oficial al evenimentului „Networking fără frontiere” va fi Zaharni Zavodi Gorna Oryahovitsa - cel mai mare producător de dulciuri din Bulgaria.


Mai multe despre subiect