bg  |  en  |  ro  | 
Subscrie  

Portofoliul de proiecte

Camera participă împreună cu alte organizații internaționale la proiecte comune, orientate spre schimbul de experiență și cooperare pe teme de interes reciproc, precum ecologie, inovații, bioenergie, educație și formare profesională, dezvoltarea antreprenoriatului în zonele rurale și altele. Lista completă a proiectelor finalizate și în derulare, la care lucrăm, poate fi vizualizată AICI.

În scopul realizării numeroaselor sale proiecte, CCIBR este membră a câtorva rețele și comisii internaționale, la nivel național și regional, printre care Asociația camerelor bilaterale din Bulgaria, Comisia pentru dezvoltare regională-Ruse, Comitetul de cooperare transfrontalieră ș.a. Parteneri cheie pentru noi sunt toate camerele comerciale și bilaterale din Bulgaria și România, organizațiile patronale, asociațiile comerciale, precum și organizațiile similare din Austria, Germania, Elveția, Slovacia ș.a.