22.04.2020
Resurse de 4,5 miliarde BGN pentru sprijinirea întreprinderilor mici și mijlocii, angajaților independenți și persoanelor aflate în concediu fără plată vor fi accesate prin diferite instrumente financiare pentru perioada de criză cauzată de coronavirus, a anunțat ministrul bulgar de Finanțe Vladislav Goranov. El a prezentat trei instrumente pentru susținerea afacerilor și a cetățenilor. Primul instrument este prin intermediul Băncii de Dezvoltare a Bulgariei și oferă împrumuturi fără dobândă persoanelor fizice care nu au posibilitatea de a lucra din cauza pandemiei. De asemenea, va ajuta persoanele care realizează venituri din activități independente, persoanele care sunt angajate prin contract de muncă, dar sunt în concediu neplătit. Bugetul este de 200 de milioane BGN pentru împrumuturi de până la 4 500 BGN. Al doilea instrument este, de asemenea, gestionat de BDB si asigura împrumuturi negarantate până la 300 000 BGN acordate de băncile comerciale. Volumul total al programului este de 2 miliarde BGN și este accesibil tuturor sectoarelor de afaceri. Al treilea instrument este Fondul de împrumuturi, cu o sumă maximă de până la 3,6 milioane BGN, cu permisiunea pentru refinanțarea datoriilor cu mai mult de 60 de zile în urmă. Măsura este administrată din nou prin băncile comerciale și are ca scop sprijinirea întreprinderilor mici și mijlocii.
Prin „Fondul de fonduri” există posibilitatea accesării micro-creditelor de până la 50.000 BGN pentru antreprenori și angajați independenți cu un istoric scurt de afaceri. Există, de asemenea, un instrument pentru investiții de capital, de asemenea prin Fondul de fonduri, investițiile medii fiind de aproximativ 800.000 BGN, sprijinul fiind destinat companiilor cu potențial de a ajuta la reconstrucția economiei după criză, în special în domeniile inovației și digitalizării.
Ministrul Vladislav Goranov a prezentat, de asemenea, Fondul de Dezvoltare Urbană, menționând că acesta nu este un instrument nou, dar este atractiv în timpul crizei, deoarece activitățile care nu sunt în mod normal finanțate de bănci, pot fi finanțate prin acest fond. Beneficiari ar putea fi municipalitățile, parteneriatele public-private și întreprinderile afectate de criza din sectoarele turism și transport.
Nu ratați cele mai importante informații despre Bulgaria și România!
Abonați-vă pentru știri, evenimente recomandate și informații utile.