bg | ro | en |

Știri back

Peste jumătate dintre români dau până la o treime din venit pe plata utilităților

18.02.2022

Românii resimt cel mai ridicat nivel de stres financiar în legătură cu plata facturilor la electricitate (30%), urmat de plata gazelor (24%). La polul opus, plata facturilor la internet provoacă cel mai scăzut nivel de stres financiar dintre toate utilitățile (12%), arată un sondaj remis joi de către firma de cercetare Cult Research.

„Pe fondul creșterii prețurilor la energia electrică, nivelul de stres financiar ridicat al populației este explicabil atât prin faptul obiectiv, constatat la plata facturilor cât și prin ubicuitatea comunicațională a temei în spațiul public. Mai interesant de observat este faptul că serviciile bazate pe tehnologie (internet, telefonie) sunt percepute ieftine în raport confortul oferit. În același timp, utilitățile de bază (energia, gazele, apa) sunt percepute ca fiind prea scumpe în comparație cu nivelul de confort pe care îl asigură. Astfel, dincolo de tema scumpirii energiei și gazelor, una din explicați ar putea fi conceptul de <>: pentru o sumă mai mare sau mai mică de bani ai internet și minute nelimitate, în timp ce pentru utilități plătești la unitate consumată. În plus, utilitățile de bază (curent, apă) nu mai țin de confort, ci de necesitate, sunt mai degrabă drepturi (iar lipsa sau întreruperea lor generează un disconfort major). Serviciile tehnologice reprezintă trecerea la un nivel superior al civilizație, un confort pentru care costurile (mai mari sau mai mici) sunt mai puțin stresante prin previzibilitatea lor: știi cât vei plăti la sfârșitul lunii indiferent cât consumi.” Paul Acatrini – Managing Partner & Research Director la Cult Research.

Ponderea utilităților în bugetul familiei

Peste jumătate dintre români cheltuiesc între 10-30% din venitul familiei pentru a plăti utilitățile. De asemenea, o treime dintre aceștia cheltuie sub 10% din venitul familiei în acest scop. În schimb, doar 16% dintre subiecți atribuie 31% din venitul familiei sau mai mult pentru achitarea facturilor.

Procentul destinat achiziționării hranei

Cea mai mare parte a românilor cheltuie între 10-50% din venitul familiei pe achiziționarea hranei. Pe de altă parte, 12% dintre subiecții studiului au dedicat peste jumătate din venitul familiei acestui scop.

Observăm că peste jumătate dintre români alocă o treime sau mai mult din venitul lunar pentru a cumpăra alimente, în timp media Uniunii Europene este 15% din cheltuielile lunare. Dacă la aceste cheltuieli adăugăm aproximativ 15% destinate utilităților ajungem la aproximativ jumătate din bugetul unei familii care acoperă doar nevoile de bază (hrană și utilități).

Având în vedere că aproximativ jumătate din bugetul unei familii merge către utilități și alimente, specialiștii Cult Research recomandă o monitorizare a consumului pentru a putea identifica principalele unități de cost. Prin monitorizarea consumului energetic aferent fiecărei utilități și a tipurilor de alimente achiziționate se pot identifica aspectele ce pot contribui ulterior la economisirea unor sume de bani. Această monitorizare poate fi facilitată de utilizarea unor aplicații dedicate monitorizării bugetului și de raportarea lunară a indexului contoarelor pentru a avea, astfel, lunar evidența consumului real. Menținerea evidenței cheltuielilor alimentare poate contribui și la adoptarea unor obiceiuri alimentare mai sănătoase prin identificarea alimentelor ce pot fi înlocuite cu altele mai benefice pentru organism.

Info: Hotnews


Mai multe despre subiect